Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, ajunge vineri în vizită oficială la București. Agenda discuțiilor cu Klaus Iohannis

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, ajunge vineri în vizită oficială la București. Agenda discuțiilor cu Klaus Iohannis
Klaus Iohannis și Maia Sandu / Sursa. Administrația Prezidențială - Foto cu caracter ilustrativ
Publicat: 28/07/2022, 22:51

Maia Sandu este primită, vineri, de președintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni, în a doua întâlnire la sediul Administrației Prezidențiale a României în calitate de șef de stat al Republicii Moldova, după ce venise aici când ocupa funcția de premier al statului de peste Prut.

La aproximativ patru luni și jumătate de când s-au întâlnit ultima oară în cadrul unei vizite oficiale la nivel de președinte, la acea dată la Chișinău, Klaus Iohannis o va primi vineri, la Palatul Cotroceni, pe președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, cu prilejul vizitei oficiale pe care o efectuează în România, la invitația șefului statului român.

„Această vizită va oferi prilejul primei întrevederi bilaterale directe a celor doi șefi de stat după decizia istorică adoptată la Consiliul European din 23-24 iunie 2022 prin care a fost acordat Republicii Moldova statutul de stat candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană. În contextul întrevederii, Președintele României va reafirma sprijinul ferm al țării noastre pentru avansarea procesului de reforme din Republica Moldova, necesar pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite prin Opinia Comisiei Europene din 17 iunie 2022”, conform unui comunicat al Administrației Prezidențiale Române.

Ceremonia primirii oficiale, convorbirile tête-à-tête, convorbiri oficiale și declarații de presă comune sunt programate începând cu ora 10:00.

Discuții despre contracarare a efectelor negative ale războiului asupra Republicii Moldova

Administrației Prezidențiale, pe lângă tema susținerii parcursului european al Chișinăului, vor fi discutate evoluțiile regionale în contextul războiului de agresiune declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei și modalitățile de contracarare a efectelor negative ale acestuia asupra Republicii Moldova.

„Președintele Klaus Iohannis va evidenția asistența multidimensională pe care România o acordă Republicii Moldova, inclusiv pentru gestionarea situațiilor de criză cu care aceasta se confruntă, și vor fi discutate modalități concrete de prioritizare și diversificare a acestei asistențe. Totodată, va fi punctată importanța Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, instrument lansat de România, Germania și Franța, cu relevanță solidă atât sub aspect politic, cât şi pe dimensiunea de dezvoltare, menit să mențină Republica Moldova în atenția prioritară a donatorilor şi să mobilizeze sprijin pentru eforturile autorităților de la Chișinău în ceea ce privește reformelor necesare integrării europene”, a transmis Administrația Prezidențială.

Securitatea energetică a Republicii Moldova și cooperarea sectorială în domenii cheie vor fi, de asemenea, abordate în cadrul convorbirilor celor doi șefi de stat.

„Vizita oficială are loc pe fondul intensificării substanțiale a dialogului și a cooperării bilaterale atât la cel mai înalt nivel, cât și în plan guvernamental și parlamentar, în spiritul comunității de limbă, cultură și istorie împărtășite de România și Republica Moldova, precum și al Parteneriatului Strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova”, a conchis Administrația Prezidențială.

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat, pe 3 martie, împreună cu Președintele Parlamentului, Igor Grosu, și cu Prim-ministra Natalia Gavrilița, cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. „Cetățenii au ales această opțiune. Republica Moldova trebuie să aibă un parcurs european clar. Suntem pregătiți să facem totul pentru realizarea acestui obiectiv național fundamental”, a declarat șefa statului la ceremonia de semnare a documentului.

„Zi istorică pentru Moldova: Consiliul European ne-a oferit statutul de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană. Pornim pe drumul spre UE, care va aduce moldovenilor mai multă bunăstare, mai multe oportunități și mai multă ordine în țara lor. Avem în față un drum complicat, care va cere multă muncă și efort – și pe care suntem pregătiți să-l parcurgem, împreună, pentru a asigura cetățenilor un viitor mai bun. Moldova are viitor, în Uniunea Europeană!”, este mesajul postat de Maia Sandu pe Facebook, la scurt timp de la aflarea veștii că țara sa, alături de Ucraina, au obținut statutul de țară candidat la Uniunea Europeană. Republica Moldova a devenit stat membru al ONU acum 30 de ani, la 2 martie 1992.

Peste doi ani și jumătate de mandat

La alegerile din noiembrie 2020, Maia Sandu a devenit președinte al Republicii Moldova, învingându-l pe președinte pro-rus Igor Dodon.

Maia Sandu / Sursa: Președinția Republicii Moldova
Maia Sandu / Sursa: Președinția Republicii Moldova

În 16 noiembrie 2020, președintele Klaus Iohannis a transmis Președintelui ales al Republicii Moldova, Maia Sandu, în cadrul unei discuții telefonice, felicitări din partea României și a sa personal pentru victoria covârșitoare obținută în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din data de 15 noiembrie 2020.

La scurt timp după, în 29 decembrie 2020, președintele României, a efectuat, o vizită oficială la Chișinău, la invitația președintelui Republicii Moldova, prima vizită la nivel înalt primită, la Chișinău, de Maia Sandu, după preluarea mandatului de președinte.

Klaus Iohannis și Maia Sandu / Sursa: Administrația Prezidențială

Ulterior, în 20 aprilie 2021, președintele Klaus Iohannis, a avut marți, la Palatul Cotroceni, o întrevedere cu Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.

Klaus Iohannis și Maia Sandu / Sursa: Administrația Prezidențială

În 27 august 2021, președintele României la mers la Chișinău, unde a susținut o declarație de presă comună Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, Președintele Republicii Polone, Andrzej Duda, și Președintele Ucrainei, Volodâmâr Zelenski, cu ocazia participării la manifestările dedicate aniversării a 30 de ani de la declararea independenței Republicii Moldova.

Klaus Iohannis și Maia Sandu / Sursa: Administrația Prezidențială

O vizită oficială la Palatul Cotroceni a urmat în 23 noiembrie 2021, la invitația Președintelui României.

Klaus Iohannis și Maia Sandu / Sursa: Administrația Prezidențială

Apoi, în 16 martie 2022, Klaus Iohannis a mers în vizită oficială la Chișinău, unde a avut declarații de presă comune cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.

Klaus Iohannis și Maia Sandu / Sursa: Administrația Prezidențială

Maia Sandu a fost primită, în 2 iulie 2019, de Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, în calitate de prim-ministru al Republicii Moldova.

Klaus Iohannis și Maia Sandu / Sursa: Administrația Prezidențială

Maia Sandu a absolvit în 1994 Facultatea de management din cadrul Academiei de Studii Economice din Chișinău, iar din 1995 până în 1998 a făcut studii în relații internaționale la Academia de Administrație Publică a Republicii Moldova.

În 2010 a urmat un masterat în administrație publică la Harvard Kennedy School of Government, din Cambridge, SUA. Între 2010 și 2012, a activat în calitate de consilier al directorului executiv al Băncii Mondiale, iar din iulie 2012, înainte să foe premier, a fost ministru al Educației.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Viața la bloc 2024. Termen limită pentru proprietarii de apartamente. Asociația de proprietari poate refuza
Ce se întâmplă cu pensiile după alegeri: „Adevăratul cutremur urmează". Românii, cu sufletul la gură
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării